Anul acesta, Rasnovul este in premiera gazda festivalului de muzica electronica Dancing Mountains, oferind astfel locuitorilor si vizitatorilor orasului un nou prilej de distractie si voie buna.
Editia a cincea a festivalului ce imbina natura cu muzica electronica incepe vineri, in data de 1 septembrie, in interiorul Cetatii Rasnov. Scena va fi deschisa publicului pana la ora 7 dimineata, urmand ca din a doua zi sa coboare la baza cetatii, in campingul de langa stadionul de fotbal. Aici festivalul va continua pana luni dimineata, oferind participantilor, pe langa muzica buna, ateliere, zona de food court si o zona dedicata sporturilor urbane, precum skateboarding, breakdance si kendama.
Cu achizitia unui bilet, fiecare participant va ajuta la plantarea unui copac in primavara anului 2018.